cofeina, bat-o vina

Pe strada Edgar Quinet, lângă Universitate, se găsea odata cel mai bun coffee-shop din toate timpurile. Până şi eu, care agreez cofeina numai în Cola şi Cappuccino, îmi “hrăneam animalul” în fiecare zi, de cel puţin două ori. Băi, cea mai bună ciocolată caldă şi cel mai bun cappuccino pe care le-am savurat vreodată în toata existenţa mea de studentă conştiincioasă. Sute de oameni străbateau zilnic drumul anevoios şi plin de gropi pentru a degusta celebra cafea de la coffe-shopul minune. Studenţii de la matematică, litere, limbi străine şi chimie îşi dadeau coate disperaţi, doar doar să apuce şi ei un loc în şirul indian din faţa Universităţii. Păhărelele mici de carton (totul reciclabil!), căpăcelele buclucaşe ce lăsau loc doar cât să nu îţi frigi buzele, mirosul de pastel de nata (prăjitură portugheză divină)...şi ciocolata caldă, nerăbdatoare să fie îngurgitată de mine...ce mai, nectarul zeilor! Iarna ţineam în mâna tremurandă păhărelul de cappuccino fierbinte şi ademenitor... Trezindu-ne din reverie, acest mic, mic şi aparent insignifiant detaliu ce compunea imaginea de ansamblu a acestei capitale a fost înlocuit cu o frumuseţe de magazin de jocuri loto. “IA LOZU’, NEAMULE!”. La ce dracu să avem nevoie de coffe-shop lânga Universitate, când putem avea un magazin de jocuri de noroc? Adică gândiţi-vă câte pliculeţe de ness vă puteţi cumpăra cu banii pe care i-aţi putea căştiga la loz în plic! Treaba este simplă: cumperi un loz, câştigi 10 roni pentru că este norocul începătorului, mai cumperi 5 lozuri de 8 lei, nu mai câştigi nimic (pentru că aşa stă treaba), şi în final îţi zici că ce dracu, câştiga alţii mai proşti decât tine? Alţii alde Ogică? Aşa că dai şi ultimii 2 lei. Pierzi, evident, şi cu ocazia asta rămâi şi fără ăia 2 lei cu care ai fi putut să îţi achiziţionezi o “apă lungă” de la tonomatul din Universitate de la etajul 3. Aşa că la cât mai multe cazinouri, baruri şi discoteci, că spitale, şcoli şi grădiniţe avem destule!