sâmbătă, 19 februarie 2011

"lift" me up

De treci codrii de aramă de departe vezi înălţându-se, mandră şi măiestuoasă, Universitatea din Bucureşti, cea cu 23 de facultăţi la numar, sute de amfiteatre, săli de curs, laboratoare, toalete, coridoare, coridoare mai mici, şi mai mici, din ce in ce mai mici şi, nu în cele din urmă, liftul. Eh, povestea liftului este una grozav de banală, pentru unii probabil plictisitoare; pentru mine agasantă, întruncât sunetul uşii liftului trântită la orele 7 ale dimineţii imi provoacă migrene şi astăzi. Celebrul lift al Universităţii din Bucureşti, care datează din 1864 şi care literalmente şi pe cuvânt de cercetaş că are 147 de ani, funcţionează doar în zilele de luni, marţi şi puţin vinerea. La urcare este foarte simplu: apeşi un buton crăpat şi antic, te introduci într-o cutie veche de 150 de ani, smerit îţi faci cruce şi îndrăzneşti în cele din urmă să urci până la unul dintre cele 4 etaje ale facultăţii. La coborâre treaba stă altfel: privilegiate sunt etajele 2 şi 3, întrucât mai mult nu funcţionează. Nu vrea el să meargă, ce vreţi, are şi stimabilul o vârsta. Cetăţeanul Cuza a fost un om tare inspirat când a gândit că minunăţia asta de facultate ar avea nevoie de această minunăţie de maşinărie. Ceea ce mă uimeşte este că, în ciuda vremii, a studenţilor care mai de care mai neciopliţi şi prost crescuţi, “cutia minune” a Universităţii funcţionează. Şi nu se lasă, frate. Bomba este că exista 2 lifturi, “gemenele”, doar că de 3 ani de când sunt studentă aici, pe una dintre uşile lifturilor scrie “ATENŢIE! SE LUCREAZA PE PUŢUL ASCENSORULUI”. Mă rog, nu am văzut niciodată muncitori sau mecanici sau indivizi specializaţi în astfel de activităţi, care să îşi bage nasul în “puţul” liftului. Contează doar că se lucrează intens.

Ceea ce face povestea acestui lift mult mai interesantă este numărul persoanelor care au rămas blocate în el de-a lungul vremii. Cutreierând pe coridoarele înfrigurate ale Universităţii, eşti martor ( fie că vrei, fie că nu) la felurite povestiri, povestioare şi istorii ale studenţilor, femeilor de serviciu, profesorilor, chiar ale doamnei decan. Printre ele şi profesoara mea de literatură, nu dau nume, fireşte, care ne-a fericit înainte unuia dintre examene prin simplul fapt că a rămas captivă în “cutia malefică”. Femeia nu se stresa ea prea mult să ajungă la examen, nu prea dădea dânsa nici pe la cursuri, însă haideţi să facem abstracţie de acest detaliu. Sărmana femeie era gata să facă un atac de panică atunci când, brusc, s-a trezit blocată într-o cutie veche de 150 de ani, cutie care refuza să o ia din loc şi care nu avea prea multe găuri prin care aerul curat să pătrundă de bunăvoie şi nesilit de nimeni. Din câte am auzit, femeia a rămas acolo mai bine de o ora, fie pentru că ţipetele ei “disperate” nu au fost auzite, fie pentru că la cât de obosiţi sunt profesorii universitari, a căutat să profite de acel mic moment de reculegere: ea şi oglinda prăfuita din interiorul cutiei. Ea şi reflexia chipului ei ingrozit.

Liftul continuă să “funcţioneze” şi astăzi şi presimt că va avea un trai lung şi de acum încolo, că deh, doar a fost făcut pe vremea lui Cuza, în Ţara Românească.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu