Se afișează postările cu eticheta degeaba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta degeaba. Afișați toate postările

luni, 21 februarie 2011

Imagini de ansamblu


Astăzi am o nelămurire şi o indignare legată de metodele „moderne” de predare. Da, mă refer la nelipsitele prezentări Power Point, mailuri conţinătoare de cursuri şi site-uri doldora de informaţii. Oi fi eu mai învechită, dar parcă tot cu creta pe tablă dacă mi se predă înţeleg mai bine. Şi tot de pe hârtie dacă citesc învăţ mai repede.

Să ne imaginăm acum că suntem la o ora de curs. Profesorul la catedră, cu un laptop performant sau nu în faţă, cu un videoproiector de toata frumuseţea pornit si câteva cuvinte înşirate pe perete. Ce faci tu în acest timp? Orice altceva decât să priveşti minunăţia tehnologică preumblându-se prin faţa ochilor tăi, sau în lateral, după caz. Profesorul îţi citeşte cu intonaţie poezia care se plimbă pe construcţia nedemnă de asfel de informaţii, iar studentul înţelege mai nimic din ceea ce se întâmpla în sală. Nu de alta dar ce rost are să-ţi mai iei notiţe în primul rând pentru că e aproape imposibil să copiezi şi să fii atent la o explicaţie răzleaţă în acelaşi timp, şi în al doilea rând doar ţi s-a promis că vei primi exact aceeaşi variantă a cursului pe mail, variantă pe care o să o citeşti maxim o dată înainte de examen. Mă rog, să zicem că asta e vina ta, şi ca student conştiincios ce eşti ar fi trebuit să deschizi cursurile alea la timp. Dar nu o faci şi n-are s-o facă mai nimeni. Pentru că odată ce ai  dat drumul la computer, laptop etc., principala ta preocupare nu mai este nici pe departe facultatea; mai un joc, mai o conversaţie mică pe messenger, mai un site de socializare, şi uite aşa trece ziua şi iar n-ai învăţat nimic. Dar să zicem că iar este problema ta, nu a profesorului care s-a chinuit atât să-ţi dea ţie, un neştiutor, un  curs copiat de cine ştie pe unde sau tradus de cine ştie ce alt student cu restanţă.  Sau, mai nou, cărţi pe care foarte bine puteai să le iei de la bibliotecă şi te scuteai de un drum la facultate si pe stimabilul de un efort în plus. Dar, staţi... despre bibliotecile politehnicii vom vorbi mâine mai mult. Aşa, şi acum zic eu... de ce oare să mai faci o facultate de zi? Ca să scapi de părinţi şi să plăteşti o regie de cămin prea mare sau o chirie greţos de umflată în cazul multora sau să pleci de acasă dimineaţa în cazul altora? Când ţi se spune clar şi răspicat că nu prea contează dacă eşti prezent sau nu, acelşi lucru poţi citi şi acasă în cursurile de pe MAIL, ce ai putea tu înţelege ca student?! PROST EŞTI CĂ DAI BANII NU DOAR PE REGIA DE CĂMIN DAR ŞI PE TRANSPORTUL ÎN COMUN ŞI CĂ TE MAI TREZEŞTI ŞI LA ORE FORMATE DIN CIFRE MULT PREA MICI, CÂND AI PUTEA STA ACASĂ ÎN FAŢA CALCULATORULUI PENTRU EXACT ACELAŞI LUCRU. Ce s-a întâmplat oare cu notiţele pe hârtie, pe care le au stimabilii profesori care încă mai îndrăznesc să scrie pe table de pe vremea când erau la rândul lor studenţi şi nu aveau adrese de e-mail? Sunt oare cei care folosesc pixul şi hârtia mai prejos decât măreţii uitilizatori ai tehnologiei? Din câte îmi aduc eu aminte, marile descoperiri s-au făcut cu pixul pe foaie. Sau am trăit eu pe altă planetă? Probabil...  problema de data asta nu e doar învăţământul superior. Aceste practici se întâlnesc încă din şcoala generală. Pentru că nu-i aşa, copiii din ziua de azi s-au născut cu calculatorul în braţe. Nici nu ştia să facă la oliţă când mama se lăuda că ştie să apese pe butoanele tastaturii. Normal că ştie... orice fiinţă poate atinge aşa ceva producând sau nu o reacţie din partea softului. Dar nu, copilul ei e inteligent şi trebuie să stea cât mai mult în faţa calculatorului, să înveţe. Ce? Poziţii sexuale, cum să omori oameni, şi fel de fel de minunăţii numai bune pentru mintea unui copil. Hai să-i îndobitocim pe toţi că oricum ţara asta nu mai are niciun viiitor.

Eu propun următorul lucru: să facem cursurile sub formă de videochat. Păi aşa pot fi şi eu productivă: mai o mâncărică, un aspirator, şters geamuri, călcat haine, manichiură, pedichiură, piaţă după-amiaza, doar avem net ce mama naibii. Şi timp destul pentru că nu mai batem drumurile Bucureştiului degeaba. Poate aşa aş avea şi eu timp de o plimbare mai lungă sau de o ieşire seara în oraş fără mustrari de conştiinţă cum că n-o să fiu capabilă să mă trezesc pentru cursul de la ora 8. Şi mai facem şi economie, şi mai suntem şi ecologişti. Uite domnule ce treabă. Ce atâta hârtie? Hai sănătate şi ne vedem la licenţă că ce rost are să ne întâlnim mai devreme. A, şi mailul e acelaşi, aştept cursurile acolo. Şi dacă sunteţi drăguţi aş dori şi prezentările Power-point, că aş vrea să mă simt ca în amfiteatru când le vizionez din vârful patului.

duminică, 20 februarie 2011

Hai cu renovarea

Ca student al Politehnicii am câteva mistere nedezlegate de împărtăşit cu voi. Doar urmez cursurile unei facultăţi de renume internaţional, cu pretenţii aş putea spune. Nu ştiu cum se face că de 20 de ani se tot renovează clădirile din localul Polizu al Universităţii Politehnica Bucureşti. Şi iar nu ştiu cum se face că nu există niciun amfiteatru decent în care orele de curs sau seminar să fie ţinute fără mănuşi în maini şi fulare la gât. Dar vai, cum se face că suntem pe lista marilor universităţi din Europa? Cu săli fără ferestre şi bănci distruse de zeci de valuri  de studenţi  plictisiţi într-atât de monotonia cu care se ţin cursurile care n-au facut altceva decât să ajute puţin procesul natural de putrefacţie. Dar asta e altă poveste pe care o să v-o spun altădată.

Când mă gândesc la sălile „primitoare” ale localului Polizu nu pot să nu mă gânesc la celebrele A208 şi A209. Săli încăpătoare, renovate, amfiteatre în care studenţii au cel puţin o dată pe săptămână seminarii, dar ce să vezi? Branşamentul la energie termică nu a mai fost verificat de mult, ferestrele fie nu se închid, fie le lipsesc geamurile, cu alte cuvinte mai bine se ţineau orele în curtea interioară. Măcar era seminarul mai interactiv datorită batăii cu bulgări. Şi acum îmi amintesc ce frumoase erau seminariile iarna, în plin ger, când îţi îngheţa mintea numai când te gândeai la respectiva sală, nu mai vorbesc de atenţia pe care o puteai acorda seminarului propriu-zis. Deci te duceai cam degeaba. Buuun, presupunând că este vară şi nu prea mai contează geamurile lipsă, ajungem la altă problemă, de data asta a clădirii. Nu cumva să încerci să mergi mai repede prin aceste săli, sau, mai rău să te gândeşti măcar să sari. De ce? În primul rând rişti să creezi o panică generală datorită efectului acestor acţiuni: podeaua tremură ca un jeleu de parcă un cutremur de proporţii ar avea loc, şi în al doilea rând, rişti să ajungi peste domnişoara de la secretariat, pe care o să o mai întâlnim în scrierile următoare.

O altă sală renovată, de data aceasta aproape cum trebuie(aceeaşi problemă eternă cu energia termică), este sala A040. Amfiteatru mare şi primitor, tablă modernă, bănci vechi, acustică destul de bună, per total nu prea aveai de ce să te plângi. Dar nu se putea ca studenţii facultăţii de Inginerie Aerospaţială să beneficieze de o sală bună. Nu, după renovare sala a fost schimbată cu alt amfiteatru, şi acesta fără ferestre, din corpul L, A040 rămânând sala facultaţii de Chimie Aplicată. Acum zic, ce rost are să avem căldură? Nu, nu e nevoie că doar Politehnica te căleşte, te pregăteşte pentru viaţă.

Reluăm şirul renovărilor minune. Sala I013, modernă, mare, dotată cu videoproiector pentru ca profesorii să nu mai fi nevoiţi să vorbească prea mult, doamne fereşte să li se inflameze corzile vocale. Această sală beneficiază de o chiuvetă mică plasată deloc strategic undeva prin partea din spate lateral al sălii. Nu amplasarea ei e ceea ce deranjează, deşi e destul de dificil să treci pe lângă aeasta fără să te murdăreşti. Pentru amplasearea câtorva plăci de faianţă în jurul acestei chiuvete magice şi pentru o zugrăveală de mântuială s-au plătit sume enorme. Păi dacă ştiam, nu le făceam eu sau oricare alt student? O vară e suficient cât să zugrăveşti partea superioară a unei săli şi să pui câteva plăci de faianţă. Zău că este.  Şi cred că oricare student ar fi fost în stare să facă treaba asta pentru banii care s-au aruncat în acest scop.

Ajungem la o sală frumoasă, renovată recent, călduroasă, primitoare, cu bănci noi, ce-i drept cam mici pentru nişte oameni de peste 20 de ani, şi cu o acustică excrabilă. Este vorba de marele amfiteatru F024, cu balcoane, închise dealtfel, ferestre electrice, videoproiector, computer şi altele. Ce m-a surprins pe mine la intrarea în acest uimitor de arătos amfitatru a fost tabla. Da dragii mei tabla. Tabla de la 1800, de la începuturile facultăţii. Tabla pe care a ascis Henri Coandă, Elie Carafoli, şi care au avut-o în faţă cam toţi profesorii care predau la măraţa instituţie studenţi fiind la rândul lor. Podeaua din faţa ei cred că are aceeaşi poveste, date fiind scrâşnetele de durere pe care le împrăştie în sala ori de câte ori cineva îndrazneşte să-i deranjeze tihna de sute de ani. Oricine încearcă să manevreze mirifica dovadă a longevităţii şi bunelor condiţii de păstrare a patrimoniului şi monumentelor istorice ale universităţii, riscă să se trezească cu întregul ansamblu deasupra, ba mai mult şi cu o bucată de perete în plus. Dar bineînţeles este singura sală din corpul „F” accesibilă celor de la Aeronave. Pentru că şi această cladire, da, aţi ghicit, a fost vândută facultăţii de chimie.

Poveşti cu balcoane căzute şi pereţi prăbuşiţi sunt multe, unele adevărate, altele nu, lucru nesurprinzător dat fiind aspectul exterior şi nu numai al clădirilor. Amuzant este că, din nou, corpul „A” este un mare şantier. Aţi ghicit. Se renovează. Tot de mântuială cum era de aşteptat, în mijlocul anului că nu ne deranjează studenţii, tot cu sume inimaginabile. Doar peste 2-3 ani trebuie reluată toată tărăraia că prea e plictisitor şi prea linişte prin facultăţi. Ceea ce mă surprinde este că şi în localul nou al aceleiaşi universitaţi au loc renovări de mai mult de un an. Ce-i drept, acolo studenţii nu mai au acces la sălile renovate, că le strică. Domnilor, ce atâta renovare dacă tot degeaba se face?